Designworks, proiecte de design recompensate cu premii internaţionale

| 6 martie 2017 | 0 Comments

Relaţia de 20 de ani dintre subsidiara BMW Group, Designworks, şi John Deere continuă să dea rezultate excelente. În 2016, companiile au primit opt premii în competiţiile internaţionale de design pentru utilaje John Deere destinate construcţiilor şi activităţiilor forestiere – cel mai bun rezultat din acest segment. „Crearea utilajelor foarte complexe necesită o înţelegere tehnologică profundă”, a declarat Oliver Heilmer, preşedintele Designworks, citat de autostiri.ro. „Încă de când am realizat primul nostru proiect H Crawler pentru John Deere în 1996, baza succesului companiilor noastre a fost schimbul continuu de cunoştinţe şi experienţe, împreună cu o consolidare constantă a unei culturi de design împărtăşite.”

În 2016, juriile internaţionale pentru calitatea designului au recunoscut realizările parteneriatului de lungă durată dintre Designworks şi John Deere.

Red Dot Award

Două buldozere John Deere – 850K şi 1050K – au fost apreciate, în prima parte a anului 2016, cu Red Dot Award pentru design de produs remarcabil. Designul este conceput să comunice cele două particularităţi principale ale acestor vehicule – robusteţe şi rezistenţă. În acelaşi timp, aspectul buldozerelor trebuie să corespundă cu limbajul de design industrial impus deja al John Deere.

Unificarea elementelor precum suprafeţele exterioare faţetate creează o imagine clară şi practică. Aceste suprafeţe înclinate îmbunătăţesc vizibilitatea operatorului asupra lamei, a părţii laterale şi a utilajului, ceea ce face operarea mai uşoară şi mai eficientă. Noul design al cabinei este mai discret şi mai confortabil decât al modelelor precedente, contribuind la ergonomie pentru cei care petrec multe ore de muncă în aceste utilaje pe unde dintre cele mai dure terenuri din lume.

Good Design Award

În decembrie, companiile au primit o nouă confirmare a realizărilor lor în design. Juriul Good Design Award a distins cinci produse John Deere, dintr-o varietate de linii de produs. Aceste premii au reafirmat calitatea înaltă a designului buldozerelor 850K şi 1050K. Suplimentar, utilajul forestier 843L a fost onorat pentru realizările sale în îmbunătăţirea productivităţii şi a condiţiilor de muncă în medii dificile.

Tractorul-excavator 410L a primit un premiu ca recunoaştere a calităţilor sale în îmbunătăţirea productivităţii, uşurinţa în operare şi confort. În cele din urmă, tractorul forestier cu troliu 848L a convins juriul prin performanţele remarcabile, soluţiile de confort şi antioboseală în tractare. Good Design Award este unul dintre cele mai prestigioase, cele mai recunoscute şi cele mai vechi programe de premii de design din lume. A fost lansat în 1950 pentru a onora realizările remarcabile în design.

iF Design Award

În ianuarie, prestigiosul juriu iF a anunţat rezultatele, selectând buldozerul 1050K printre câştigători. „Indiferent de industrie, în timp ce privim spre viitor, ne confruntăm cu mai multe provocări tehnologice şi de digitalizare care să fie echilibrate cu aspectul estetic curat”, a declarat Oliver Heilmer. „Ca parte a BMW Group, credem cu tărie că poziţia de lider în design ne poate ajuta să răspundem la unele dintre aceste provocări. Prin colaborări şi schimburi de cunoştinţe între industrii, suntem capabili să dezvoltă soluţii convingătoare de produse – pentru clienţi şi pentru afacere”, a adăugat el.

Designworks, o companie BMW Group

Designworks este o companie a BMW Group şi de peste 40 de ani este specializată în consultanţă creativă ca vector de inovaţie. Achiziţionată de BMW Group în 1995, Designworks permite companiei-mamă, precum şi clienţilor renumiţi din afara industriei auto să-şi dezvolte afacerile prin serviciile de consultanţă creativă şi design.

Cu studiouri în Los Angeles, München şi Shanghai şi clienţi printre care se numără BMW, MINI, Rolls Royce, HP, Microsoft, Corsair, Coca Cola, Embraer, Neil Pryde, Siemens Trains şi Singapore Airlines, Designworks este implicată profund într-o varietate de industrii.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Modelul Suzuki Swift a câștigat premiul RJC Car of the Year 2018

Noul Suzuki Swift, disponibil din luna mai și în România, a câștigat premiul RJC Car of the Year 2018, cea...

Închide