Dan Gîrtofan: „Va fi o luptă în patru la titlu, dar pot apărea și surprize”

| 20 martie 2018 | 0 Comments

Dan Gîrtofan este optimist înaintea startului 2018 a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, ce se va da în weekend, odată cu Tess Rally. Într-o conferință de presă susținută la sediul Delcar – dealer Škoda Brașov, unul din partenerii săi, Giri a oferit câteva impresii legate de noul sezon, de echipa ProRally Team Brașov, dar și despre un proiect surpriză.

„Ne așteaptă și pe mine și pe Tudor Mârza, copilotul meu,  un sezon dificil, poate mai greu decât ultimele. Îmi doresc să avem un parcurs constant și să adunăm puncte la fiecare etapă. Cu cât vom termina mai multe raliuri în picioare, cu atât ne vom apropia și mai mult de obiectivul nostru, acela de a ieși campioni. Știu, povestea asta o avem în fiecare an, dar sperăm ca într-un final să se și materializeze”, a spus Dan Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Dublul campion național a vorbit și despre Tess Rally, raliul de debut al sezonului 2018: „Va fi o concurență puternică în 2018, iar asta se vede în numărul de echipaje la start la prima etapă. Eu nu am mai prins niciodată 90 de concurenți la start la Brașov. Nu am mai văzut ca la cursa de casă să nu mai poată fi acceptați competitori pentru că timpul și organizarea nu permite să fie mai mul de 90 de participanți. Iar când din cele 90 de mașini care vo începe cursa, 9 sunt R5, asta spune multe de nivelul campionatului nostru. Despre Tess Rally nu pot să spun că este un avantaj pentru mine că se desfășoară în orașul meu natal. Ba e mai mult un dezavantaj. Toată lumea știe probele, nu e nimic nou, iar pentru tine, ca și localnic, este o presiune mai mare ca să dai tot ce e mai bun”.

La fel ca în fiecare an, un factor important îl va avea și vremea la Tess Rally. „Nu cred că vom mai avea norocul de vreme bună ca anul trecut. Raliul de la Brașov este Monte Carlo al României, cum am mai spus. Vineri, la shakedown, poate fi o vreme, urmând ca sâmbătă și duminică, să avem parte de alte condiții. Sper ca măcar să nu ningă sau să nu fie această burniță care îngheață instantaneu. Legat de probe, toate sunt importante. Sigur, Babarunca este proba regină, dar și celelalte pot face diferența. Trebuie să fii atent pe tot parcursul cursei, nu poți «dormi» pe nicio «specială»”, a adăugat Giri.

Întrebat despre lupta la vârf, driver-ul Škoda România Motorsport a precizat că „eu văd, acum, o luptă în patru pentru titlu: noi, Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Vali Porcișteanu. Nu-l văd pe Titi Aur implicându-se în această dispută de la început. Este greu să revii după o perioadă de absență și să te impui de la început. Totuși, el are o experiență foarte mare și acel «know-how» care îi poate permite să aibă rezultate foarte bune. Nu trebuiesc uitați nici ceilalți piloți, cărora nu prea le dau nimeni șanse, dar s-a demonstrat că pot oferi oricând surprize”.

ProRally Team Brașov merge mai departe

Dan Gîrtofan a confirmat că va sprijini în continuare și proiectul său de suflet, ProRally Team Brașov.

„Proiectul ProRally Team Brașov continuă și în 2018. Voi susține această echipă și o voi sprijini cu tot ce pot. Am încercat toată iarna să găsim un partener în Brașov, dar nu am reușit. Asta mă motivează și mă îndârjește și mai mult. Lumea știe că eu și când nu am avut bani am vândut ceva și am făcut curse. Așa voi face și cu echipa ProRally Team. O voi susține cât voi putea și voi munci ca ea să reziste în acest campionat. Sunt echipaje care merită toată aprecierea și care sunt alături de mine din prietenie și pentru că își doresc să fie în această grupare. Probabil că vom reuși ca într-o zi să fim interesanți prin prezența și rezultatele noastre și în ochii unor viitori parteneri locali, care să vină și să ne sprijine”, a povestit Giri, citat de autostiri.ro.

Implicare în societatea brașoveană

Pe lângă activitatea sportivă, Dan Gîrtofan vrea să se implice și în viața socială a orașului și județului Brașov. În acest sens, brașoveanul a gândit un proiect care să fie implementat toate liceele din județ, prin care elevii din clasele a 11-a și a 12-a să primească o educație rutieră care să ajute la creerea unei siguranțe mai mari pe șosele.

„Am creat, alături de un prieten drag mie, un proiect denumit ERA – Educație, Responsabilitate, Atitudine, ce se va desfășura în toate cele 56 de licee din județul Brașov, la elevii din clasele a 11-a și a 12-a. Vom avea cursuri pentru a-i responsabiliza pe elevi în ceea ce privește condusul, atât pentru cei care au deja permisul de șofer, cât și pentru cei care vor dori să și-l obțină. Am reușit să semnăm parteneriate în acest sens cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, dar și cu Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov și asta mă bucură foarte mult.

Pe lângă mine și colegii mei piloți, la cursuri vor fi câte un ofițer al Brigăzii de Poliție Rutieră Brașov, dar și reprezentanți ai ISU și SMURD Brașov, iar împreună vom încerca să-i responasbilizăm pe copii să facă lucrurile corect și să nu avem evenimente rutiere. Consider că este foarte important să ne implicăm în viața societății și a comunității în care trăim și mă bucur că am ocazia să fac asta”, a detaliat pilotul brașovean, citat de autostiri.ro.

Parteneri și vechi și noi

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se vor baza în sezonul 2018 al CNRD și pe parteneri și noi, dar și de tradiție. Astfel, principalii parteneri rămân Škoda România și Porsche Finance Group România, fără de care ar fi fost foarte dificil ca întregul proiect Škoda România Motorsport să fie pus în practică.

De asemenea, Delcar – dealerul Škoda pe Brașov va fi prezent în continuare ca și partener important pentru Giri și Tudor. „Ne bucurăm să fim alături de Dan și de Tudor pentru încă un sezon. Giri este un brașovean de-al nostru, am colaborat foarte bine și suntem fericiți că putem să-l susținem. Suntem optimiști pentru începutul de sezon și suntem încrezători că ne va aduce rezultate bune. Îi urăm și lui și lui Tudor mult succes în noul an competițional”, a spus directorul executiv al Delcar, Andrei Sârbu.

Din 2018, Dan Gîrtofan are un nou partener tehnic, pe Castrol România –  dealer Castrol, care va asigura ca mașina de concurs să aibă parte de cele mai bune produse. Castrol este deja implicat la echipa de uzină Škoda, ce participă în Campionatul Mondial de Raliuri.

De asemenea, Giri are și un nou susținător în ceea ce privesc anvelopele, pe Michelin România, reprezentantul Michelin, numărul 1 în lume când vine vorba de cauciucuri de stradă sau de competiție.

Nu trebuiesc uitați nici cei mai vechi susținători ai lui Dan, cei de la Mipa și Presto, care îi sunt alături de 20 de ani.

„Vreau să le mulțumesc tututor celor care fac posibilă participarea mea și a lui Tudor în campionat în 2018: Škoda România, Porsche Finanche Group România, Castrol România, Michelin România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto. Sunt sigur că le vom oferi motive să se bucure la final de sezon. Nu vreau să-l uit nici pe antrenorul Rareș Coman, de la sala de fitness Studio C, care este responsabil cu forma mea fizică perfectă înainte de noul sezon”, a conchis driver-ul de la poalele Tâmpei, citat de autostiri.ro.

Credit foto: Bogdan Barabas & Adrian Torjoc – Abimages.ro

Video: YouTube

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Noile R 1250 R, R 1250 RS şi R 1250 GS Adventure

Noile BMW R 1250 R, R 1250 RS și R 1250 GS Adventure – Roadster, Sport Touring și Adventure în...

Închide