Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) au o misiune precisă la Raliul Harghitei

| 13 iulie 2017 | 0 Comments

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) au o misiune precisă la Raliul Harghitei, etapa a 5-a a CNRD 2017. Cei doi echipieri Škoda România Motorsport sunt obligați la o evoluție bună și un rezultat pe măsură pe „specialele” de lângă Odorheiu Secuiesc pentru a-și păstra intacte șansele la titlul de campioni. Giri și Tudor au efectuat recunoașterile pe o parte din probele pe care se vor duela vineri și sâmbătă cu ceilalți competitori și au tras primele concluzii.

„Chiar dacă a fost o vreme foarte rea, cu vijelii și ploi puternice marți seară, când am ajuns la Odorhei, probele s-au prezentat foarte bine astăzi (n.r. – miercuri). Am apucat să facem recunoașterile pe doar o parte din ele, dar pot să spun că și mie și lui Tudor ne plac foarte mult. Sunt tehnice, rapide, foarte frumoase și se prezintă în condiții bune de cursă,” a povestit Dan Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Vicecampionul national a prefațat etapa harghiteană: „Se anunță o rundă foarte interesantă, cu șase mașini R5 la start, dintre care trei Škoda Fabia R5. Sperăm ca să fi scăpat de ghinioanele din ultimele două raliuri și Fabia R5 a noastră să fie mai rapidă ca «suratele» sale, dar și ca ceilalți competitori și să obținem un rezultat ce să ne dea șanse mai mari la primele locuri în clasamentul general. Vrem să ducem cu bine cursa până la final, fără evenimente neplăcute. Cu siguranță dacă vom bifa acest obiectiv vom avea și un rezultat pe bun. Sperăm ca vremea să țină cu noi pentru ca fanii să aibă parte de un spectacol frumos”.

Dan și Tudor se bazează în CNR 2017 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.

Credit foto: Adrian Torjoc & Bogdan Barabas

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Premiera nationala: cursATA. Titi Aur îți prezintă primul curs online de conducere defensivă

Academia Titi Aur a lansat, în premieră națională, cursul online de conducere defensivă, pe platforma www.cursata.ro (https://curs.titiaur.ro/cursata/), un curs specializat...

Închide