Claudiu Barbu – Paul Spiridon și Mihai Ban – Costin Zaharia participa la Baja Ungaria

| 9 august 2018 | 0 Comments

România va fi reprezentată de două echipaje în acest weekend, în Ungaria, la a 15-a ediție a Baja Ungaria, etapă din cadrul Cupei Mondiale FIA & FIM Cross Country.

Obișnuiți să participe la clasele SSV, Claudiu Barbu și Paul Spiridon vor fi prezenți de această dată la Auto, cu un Nissan Navara. Barbu și Spiridon sunt vicecampioni naționali în 2017, iar la începutul acestui an au reușit să încheie cu brio, la SSV (UTV), Africa Eco Race, competiția care a luat locul Raliului Paris-Dakar pe tărâm african.

Cel de-al doilea echipaj va fi format din Mihai Ban și Costin Zaharia, care vor concura pe o Milner Toyota R4. La start vor mai fi prezente echipaje din Germania, Rusia, Cehia, Belgia, Ungaria, Spania, Austria, China, Arabia Saudită, Qatar, Polonia și Olanda.

Baja Ungaria se va desfășura între 9 și 12 august.

Pe plan intern, Campionatul Național de Rally Raid va reveni pe 4 septembrie, cu una dintre cele mai dure runde ale sezonului, Transcarpaticul, care va conta pentru etapa a 5-a. Ultima rundă, a șasea, va avea loc la Tulcea, între 12 și 14 octombrie.

VIA: FRAS


Tags: , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noul BMW X7 este supus testelor de anduranţă în condiţii extreme

Prototipurile primului Sports Activity Vehicle pentru segmentul de lux îşi demonstrează versatilitatea superioară în timpul testelor de la Cercul Polar,...

Închide