BMW Team RLL concurează la Petit Le Mans

| 10 octombrie 2018 | 0 Comments

BMW Team RLL îşi doreşte să încheie sezonul 2018 din IMSA WeatherTech SportsCar Championship şi prima stagiune pentru BMW M8 GTE cu o a treia victorie consecutivă în categoria GTLM, de data aceasta la cea de-a 21-a ediţie a Motul Petit Le Mans. După o victorie şi un podium în august, pe Virginia International Raceway, şi un al doilea succes obţinut luna trecută pe WeatherTech Raceway Laguna Seca, echipa este pregătită bine pentru Petit Le Mans – o cursă pe care au câştigat-o anul trecut, la ultima participare pentru BMW M6 GTLM.

În acest week-end, BMW Team RLL va încheia cel de-al 10-lea sezon de când concurează cu modele BMW. Prin cele patru modele – BMW M3, BMW Z4, BMW M6 – BMW M8, echipa a totalizat 79 de clasări pe podium, inclusiv 19 victorii cu începere din 2009. Titlurile constructorilor şi echipelor la categoria GT au fost obţinute în 2010, iar în 2011 s-a realizat tripla de titluri GT – constructor, echipă, piloţi. „A fost o relaţie extraordinară între RLL şi BMW”, a declarat Bobby Rahal, directorul echipei. „Consider că succesul pe care l-am experimentat s-a datorat relaţiei de muncă foarte bune pe care am avut-o cu BMW încă din prima zi. Zece ani împreună este o realizare decare putem fi mândri şi privim cu încredere spre următorul deceniu.”

După ce şi-a făcut debutul în acest an la „Rolex 24 At Daytona”, programul BMW M8 GTE se poate mândri acum cu două pole position, două victorii, două locuri secunde şi un loc al treilea pentru palmaresul BMW Team RLL.

Rahal a continuat: „Ultimele două victorii au venit dintr-o gestiune foarte atentă a consumului şi o muncă foarte bună a piloţilor. Putând merge până la final şi astfel nefiind obligaţi să intrăm la fel de des la standuri precum ceilalţi, am putut extinde ferestrele de realimentare cât mai mult posibil şi să obţinem o victorie importantă. Nu văd de ce nu am fi în mijlocul disputei la Petit Le Mans şi să obţinem a treia victorie consecutivă. Am testat aici, iar maşina a funcţionat bine, dar sigur va fi o cursă dificilă. Câştigarea cursei de anul trecut a fost o realizare extraordinară pentru noi şi BMW. Ca orice altă cursă, trebuie să ne ferim de probleme şi să fim inteligenţi. Dacă vom face acest lucru, cred că avem o şansă de a obţine victorii consecutive aici, dar şi cel de-al treilea succes la rând pentru BMW M8 GTE. Categoric, suntem entuziasmaţi şi sperăm că putem avea un week-end aşa cum am avut anul trecut”.

Pentru a patra oară în acest sezon, Bill Auberlen revine alături de Alexander Sims şi Connor De Phillippi în cockpitul #25 BMW M8 GTE. Auberlen, Sims şi Kuno Wittmer au obţinut victoria GTLM în cursa Petit Le Mans de anul trecut, când Auberlen a sărbătorit al 400-lea start alături de BMW.

Chaz Mostert, australianul în vârstă de 26 de ani, va concura împreună cu John Edwards şi Jesse Krohn în #24 BMW M8 GTE. Mostert, concurent obişnuit în campionatul Supercars din Australia, are experienţă anterioară la volanul BMW M6 GT3, cel mai recent în cursa de 12 ore de la Bathhurst din acest an, unde a obţinut pole position.

Bill Auberlen, #25 BMW M8 GTE: „Abia aştept să revin în cockpitul BMW M8 GTE. BMW şi RLL au făcut un progres major de-a lungul sezonului şi avem două curse câştigate consecutiv. Vom încerca să facem trei la rând. Petit Le Mans este mereu o cursă dificilă şi o victorie aici este ceva ce-şi doreşte orice pilot în palmares.”

Connor De Phillippi, #25 BMW M8 GTE: „Cele două victorii consecutive ne oferă multă încredere înainte ultimei etape din 2018. Cu siguranţă am demonstrat că BMW M8 GTE este capabil să câştige, iar istoria Petit Le Mans a dovedit că Road Atlanta este un circuit care se potriveşte modelelor BMW!

Anul acesta, cu toţii am crescut exponenţial ca echipă şi cred că putem fi foarte fericiţi cu tot ce am reuşit în sezonul nostru de debut cu programul M8 GTE. 2018 a fost primul meu sezon complet alături de familia BMW şi trebuie să spun că a fost o relaţie de succes pentru ambele părţi. Viitorul este strălucitor pentru acest program şi sunt foarte mândru să fac parte din acest puzzle.”

Alexander Sims, #25 BMW M8 GTE: „În urma celor două victorii cu BMW M8 GTE, pare că am încheiat turul în jurul maşinii în primul ei sezon. Aştept cu nerăbdare participarea la Petit pentru a vedea cum se descurcă maşina aici.

Este o cursă lungă şi dificilă, până în noapte, ceea ce înseamnă că trebuie să fim la capacitate maximă, este singurul circuit unde am 100% victorii, aşa că sunt motivat suplimentar pentru a continua seria!

A fost un an satisfăcător, ne-am extins cunoştinţele privind funcţionarea maşinii la capacitate maximă şi acum ne concentrăm să încheiem sezonul cu un rezultat mare.”

John Edwards, #24 BMW M8 GTE: „Road Atlanta este un circuit impresionant, care cere implicare maximă pentru un tur rapid. Virajul 1 este unul dintre cele mai distractive din program, iar S-urile sunt dificil de abordat tur după tur. De-a lungul anilor am fost în maşină când am încheiat pe locul al doilea, dar nu am obţinut nici o victorie. Cred că anul acesta poate fi cel norocos!

Aşteptăm cu nerăbdare să-l avem pe Chaz în cockpit. L-am privit la TV la începutul anului când am stat lipit de transmisiunea online de la Bathurst. După ce l-am văzut acolo, am fost sigur că se va adapta uşor la Road Atlanta!”

Jesse Krohn, #24 BMW M8 GTE: „Aştept cu nerăbdare unul din punctele de atracţie ale anului. Petit Le Mans este una din favoritele mele şi categoric mi-ar plăcea să câştig. Echipa a făcut o treabă fantastică cu dezvoltarea maşinii de-a lungul anului şi acest lucru s-a arătat prin cele două victorii consecutive.

Începutul anului nu a fost uşor, dar anul, per total, a fost unul pozitiv, am învăţat multe în plan personal şi m-am bucurat de fiecare moment de pilotaj cu BMW M8 GTE pentru BMW Team RLL. După toată munca depusă în acest sezon în program, sunt încrezător că avem un pachet puternic, capabil să lupte pentru victorie la Petit.”

Chaz Mostert, #24 BMW M8 GTE: „Sunt foarte fericit că am această şansă de a concura la Petit Le Mans pentru BMW. Chiar dacă totul este nou pentru mine, ştiu că pot avea o contribuţie.”

Motul Petit Le Mans va începe sâmbătă, la ora 11.05 (ora României 18.05).

Video: YouTube

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Locul III la Baja Troia Turkey 2018 pentru TRANSCARPATIC Rally Team

Çanakkale, provincie importantă din punct de vedere geostrategic, locuită încă din cele mai vechi timpuri, cu multe muzee și cetăți...

Închide