BMW a facut spectacol pe Moscow Raceway

| 21 august 2016 | 0 Comments

Dominatie Mercedes pe ploaie in debutul etapei rusesti din DTM

Debutand pe ploaie, in spatele safety-carului, prima mansa a weekendului moscovit, nu a oferit spectacol din pacate, ba mai mult, a lasat un gust amar pasionatilor de motorsport in momentul in care constructorul Mercedes, a dat prin radio „ordine de echipa”, iar pilotii sau conformat.

Imediat dupa ce masina de siguranta s-a retras de pe circuit, iar startul a avut loc cu adevarat, britanicul Gary Paffett – Mercedes plecat din pole, ii face loc canadianului Robert Wickens – Mercedes, facilitandu-i acestuia din urma victoria si trecerea pe prima pozitie in clasamentul general. Oricum constructorul german Mercedes a incheiat prima cursa a etapei avand 5 masini in top 10 , podiumul apartinandu-i in totalitate, plus locurile 4 si 10, in timp ce rivalii de la Audi au adus 4 masini , iar cei de la BMW doar………..una.

Cursa desfasurata in totalitate pe ploaie a oferit doar depasiri sporadice cu ordine clare chiar si din partea celorlalte echipe (vezi depasirile intre Audi) devenind in final chiar plictisitoare. Unul din pilotii merituosi, daca putem spune asa ai aceste curse a fost Maximilian Gotz – Mercedes ,care a reusit sa apere primele 4 locuri si sa-i tina in spatele sau pe pilotii de la Audi si BMW. De remarcat evolutia frumoasa a debutantului Felix Rosenqvist, care l-a prima sa cursa in DTM , s-a clasat in puncte, pe locul al zecelea.

Asadar podium integral pentru Mercedes prin victoria canadianului Robert Wickens , urmat de scotianul Paul di Resta pe locul al doilea si britanicul Gary Paffet pozitia a treia. In clasamentul general canadianul Wickens a trecut pe prima pozitie, l-a fel ca si constructorul al carui pilot este.

BMW a facut spectacol pe Moscow Raceway

Revansa pentru constructorul bavarez BMW, in cea de-a doua mansa a etapei DTM ,desfasurata pe circuitul Moscow Raceway, unde la final a obtinut primele patru pozitii,respectiv patru modele in top 10 , fata de ziua de ieri cand a incheiat cursa, doar cu o singura masina.

O mansa deosebita fata de cea de ieri, plina de spectacol, cu depasiri, incidente de cursa ,iesiri in decor si multe penalizari. Mansa in care germanul Marco Wittmann, plecat din pole-position , beneficiind de o strategie excelenta si pilotand impecabil, a castigat-o fara probleme la finalul celor 40 de tururi. Dupa start nu s-au semnalat probleme deosebite si in cateva tururi ,liderul cursei a plasat cateva lungimi de masina intre el si urmaritorii sai directi (vorbim de Blomqvist si Wickens) , ocupati acum mai mult cu duelul intre ei. De-a lungul cursei au existat o multime de dueluri in pluton, soldate nu de putine ori cu acrosaje si iesiri in afara pistei.

Toate aceste incidente au fost atent monitorizate de catre comisarii de traseu , care nu au intarziat sa-i sanctioneze pe cei vinovati. Astfel ,britanicul Jamie Green a fost sanctionat cu drive-through de doua ori, prima data pentru producerea unei coliziuni , iar a doua oara pentru depasirea vitezei pe linia boxelor.

Si Maximilian Gotz a primit 5 secunde penalizare cu oprire la pit lane , iar scotianul Paul di Resta un drive-through , pentru scoaterea din cursa a germanului Timo Glock , pe care l-a percutat ,trimitandu-l in decor. Castigatorul de ieri, canadianul Robert Wickens-Mercedes a pierdut mai bine de trei secunde la boxe in momentul schimbului de pneuri, cand mecanicii sai s-au balbait pur si simplu, el pierzand locul 3 , ulterior si pozitia a patra, fiind depasit pe final de brazilianul Augusto Farfus-BMW. Asadar podium integral BMW, prin victoria lui Marco Wittmann ,urmat de Tom Blomqvist pe locul 2 si Bruno Spengler pozitia a treia.

De remarcat clasarea consecutiva a celor 4 masini Audi in top 10, cu Edoardo Mortara pe 6 , Nico Muller pe 7, Adrien Tambay pe 8 si Mattias Ekstrom pozitia a noua. Ultima masina din top 10, a fost a austriacului Lucas Auer – Mercedes.


Imagini preluate de la Daimler Global si BMW Group


Tags: , , ,

Category: DTM, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Premiera nationala: cursATA. Titi Aur îți prezintă primul curs online de conducere defensivă

Academia Titi Aur a lansat, în premieră națională, cursul online de conducere defensivă, pe platforma www.cursata.ro (https://curs.titiaur.ro/cursata/), un curs specializat...

Închide