Anvelopele Goodyear vor echipa peste 8000 de vehicule destinate transportului de mărfuri din Europa

| 28 martie 2018 | 0 Comments

Girteka Logistics a ales Goodyear drept furnizor principal de anvelope pentru cele 4000 de camioane și 4300 de remorci folosite în transportul de mărfuri în zona paneuropeană.

Conform parteneriatului, Goodyear va acoperi 80% din volumul de anvelope de la Girteka Logistics, pentru tractoare cu două și trei axe și, în mare parte, remorci frigorifice cu trei axe, dar și remorci înclinate.

Compania de origine lituaniană, care a început în urmă cu 20 de ani cu un singur camion de transport, în prezent gestionează anual peste 320.000 de camioane încărcate cu mărfuri, în toate colțurile Europei.

“Am efectuat o evaluare detaliată a mai multor producători de anvelope, punând accent pe costul per kilometru”, a declarat Kristian Kaas Mortensen, CCO al Girteka Logistics, citat de autostiri.ro. “Bazându-ne pe concluziile evaluării, am decis că anvelopele Goodyear sunt cea mai bună alegere pentru cele peste 8000 de camioane și remorci din flota noastră.”

Ca parte a strategiei de management al anvelopelor, Girteka Logistics plănuiește să instaleze un Drive-over-Reader din gama Goodyear, la cel mai mare depozit al companiei, din Lituania, la Siauliai. Acest aparat folosește o tehnologie automată de ultimă generație, prin intermediul căreia poate verifica ușor și rapid presiunea, adâncimea de profil a anvelopelor și greutatea fiecărui vehicul în parte, ori de câte ori intră sau iese din depozit.

Tehnologia Drive-over-Reader face parte din Goodyear Proactive Solutions, care este un set complet de operațiuni de management și suport al unei flote de vehicule, susținut de o tehnologie de analiză predictivă. Goodyear Proactive Solutions le oferă posesorilor de flote un control mai bun al costurilor operaționale, îmbunătățind atât performanța vehiculelor și flotei prin detectarea eventualelor probleme înainte ca acestea să apară, cât și eficiența consumului de combustibil, reducând amprenta de carbon a flotei.

“Suntem încântați că Girteka Logistics a ales propunerea Goodyear de a combina tehnologia avansată cu anvelopele premium”, a declarat Gregory Boucharlat, Director Fleet & Retread Commercial Tires Europe la Goodyear. “Programul lor de evaluare a demonstrat că deținem cel mai accesibil cost per kilometru. În continuare, purtăm discuții legate și de alte beneficii pe care programul Goodyear FleetFirst le poate aduce colaborării noastre. Cu peste 2000 de furnizori de servicii TruckForce, localizați strategic în 28 de țări din Europa, suntem la dispoziția vehiculelor Girteka Logistics oriunde s-ar afla acestea.”

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
DTM showdown: Audi amplifică suspansul

·     Campionul René Rast ar putea păstra deznodământul deschis până în finală ·     126 de puncte din ultimele opt curse...

Închide