Alessandro Zanardi, cel mai bun timp personal într-un triatlon pe distanţă lungă

| 6 iulie 2017 | 0 Comments

Duminică, italianul în vârstă de 50 de ani a concurat în triatlonul Austria-Kärnten de la Klagenfurt şi a trecut linia de sosire după 9h08:38.

Competiţia a avut loc pe aceeaşi distanţă ca şi cursa din Hawaii unde cel mai bun timp reuşit până acum de Zanardi este 9h40:37. Aproape 3.000 de sportivi au luat parte la competiţia de la Klagenfurt, iar Zanardi a ocupat locul al 27-lea în clasamentul general.

Evenimentul din Austria a constat dintr-o probă de înot de 3,8 kilometri în lacul Wörthersee, 180 de kilometri de ciclism şi 42,2 kilometri de alergare. Zanardi a parcurs această distanţă doar prin forţa braţelor: înotând, rulând cu handcycle sau cu scaunul cu rotile olimpic.

Pilotul oficial BMW a utilizat competiţia pentru a se pregăti suplimentar în vederea participării pentru a treia oară la legendarul triatlon din Hawaii, care are loc în luna octombrie. Anul acesta, el se concentrează mai mult ca niciodată pe proba de triatlon, iar programul de pregătire a fost adaptat corespunzător.

„Este un sentiment fantastic să ajungi la sosire cu un timp foarte bun”, a spus Zanardi, citat de autostiri.ro. „Când te afli pe traseu, gândul tău este «nu mai fac niciodată». Şi m-am gândit de mai multe ori la acest lucru, dar, până la urmă, este fantastic. După prima parte a secţiunii de ciclism, brusc am avut o cădere majoră. Eram foarte obosit, mi-a ajustat ritmul şi cumva am reuşit să revin şi nu numai să termin, dar să o fac şi bine.”

„Sunt foarte mulţumit de viteza pe care am dezvoltat-o în secţiune de ciclism. Înotul a fost mai dificil decât la Kona pentru că apa mării este mai bună”, a continuat el. „Referitor la secţiunea de alergare cu scaunul cu rotile olimpic, cred că am făcut o îmbunătăţire majoră din punct de vedere tehnic, dar astăzi nu a fost posibil să produc mai mulă viteză din cauza traficului. Când ai un maraton cu un traseu scurt sau format din două tururi, cel de-al doilea tur este ca şi cum ai fi în Times Square din New York în noaptea Anului Nou.

Dar, în cele din urmă, am încheiat competiţia cu un timp foarte bun. Desigur, ar fi fost mai bine să fiu cu o secundă sub timpul de nouă ore, dar acum nu a fost posibil din punct de vedere tehnic. Per total, a fost o pregătire bună pentru Hawaii. Cred că am devenit un sportiv de triatlon mai bun decât eram acum doi ani când am participat ultima dată aici.”

Triatlonul din Hawaii va avea loc la 14 octombrie, în regiunea Kona de pe Big Island.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , ,

Category: Diverse, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noul BMW M5

Noul BMW M5 duce BMW M GmbH pe un teritoriu nou cu sistemul de tracţiune integrală M xDrive care debutează...

Închide