ŠKODA KODIAQ a obţinut punctajul maxim de 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP

| 1 iunie 2017 | 0 Comments

›  Protecția adulților a fost evaluată la 92 %

› Punctaj maxim la impactul lateral cu bariera

› Rezultatele subliniază nivelul de siguranţă de top oferit de SUV-ul de talie mare de la ŠKODA

› Tehnologia modernă reduce consecinţele coliziunilor şi contribuie la prevenirea acestora

ŠKODA KODIAQ a obţinut punctajul maxim la testele de siguranţă. Euro NCAP (European New Car Assessment Programme – Programul European de Evaluare a Autovehiculelor Noi) a acordat SUV-ului de talie mare al producătorului auto ceh numărul maxim de puncte, adică 5 stele, certificând astfel faptul că ŠKODA KODIAQ oferă protecție optimă pentru toţi cei aflaţi la bord.

Testele Euro NCAP evaluează protecția ocupanţilor adulţi şi copii, protecţia pietonilor şi sistemele de asistenţă pentru siguranţă. Urmând modelelor ŠKODA OCTAVIA, FABIA, RAPID, CITIGO, YETI şi SUPERB, acum modelul KODIAQ este al şaptelea model al producătorului auto ceh de tradiţie care a primit punctajul maxim pentru siguranță. Cele 5 stele reflectă standardul ridicat al sistemelor de siguranţă dezvoltate de ŠKODA.

“Euro NCAP impune unele dintre cele mai stricte teste de siguranţă. De aceea suntem deosebit de mândri că am obţinut punctajul maxim,” a declarat Christian Strube, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică, citat de autostiri.ro. „ŠKODA KODIAQ are la bord numeroase tehnologii inovatoare şi soluţii inteligente. Am ridicat şi nivelul siguranţei pasive, suplimentar faţă de siguranţa oferită de forma caroseriei, care în sine asigură un nivel ridicat de siguranţă. Adiţional, am lărgit gama de sisteme avansate de asistenţă, astfel încât poate fi evitat acum un număr şi mai mare de accidente.”

Euro NCAP a acordat un punctaj excelent, de 92% pentru protecția ocupanţilor adulți. La testul de impact lateral cu bariera, ŠKODA KODIAQ a primit punctaj maxim pentru protecția optimă a tuturor zonelor vulnerabile ale caroseriei din punctul de vedere al riscului de rănire. A fost confirmat, de asemenea, şi cel mai ridicat nivel de protecție a coloanei cervicale în cazul unei coliziuni în partea din spate a automobilului.

Euro NCAP a apreciat în mod deosebit buna operabilitate a sistemului de frânare de urgență, care funcționează foarte bine atât la viteze reduse, specifice deplasării în mediul urban, cât şi la viteze mari, prevenind cele mai multe coliziuni la viteze de autostradă.

Dar ŠKODA KODIAQ nu îţi protejează doar ocupanţii, ci protejează, de asemenea, pietonii. Euro NCAP a acordat punctajul maxim şi pentru protecția picioarelor pietonilor, asigurată de bara de protecţie a maşinii. Punctaje bune au fost acordate şi pentru protecția zonei pelviene şi a capului.

Dotările de siguranţă ale modelului ŠKODA KODIAQ satisfac toate cerinţele. Caroseria extraordinar de rigidă a maşinii şi cele până la 9 airbag-uri (pentru şofer şi pasagerul din faţă, laterale față, cortină, pentru genunchii şoferului, laterale spate) asigură protecție excelentă în cazul unui accident. Din dotarea standard fac parte centurile de siguranță cu prindere în trei puncte şi cu sistem de tensionare, precum şi sistemul ISOFIX pentru montarea în spate a scaunelor pentru copii.

Printre funcții se numără, de asemenea, activarea automată a luminilor de avarie la frânarea de urgenţă, deblocarea automată a uşilor, activarea automată a luminilor de avarie şi întreruperea alimentării cu combustibil în cazul unei coliziuni. Dacă este detectată iminenţa unei coliziuni, este activat sistemul de protecţie proactivă a ocupanţilor, Crew Protect Assist. Acesta închide geamurile şi plafonul panoramic, iar centurile de siguranţă ale şoferului şi pasagerului din faţă sunt pretensionate automat. După un accident, sistemul de frânare Multi Collision Brake previne continuarea deplasării necontrolate a maşinii.

Adiţional, ŠKODA KODIAQ este echipată cu numeroase camere video, precum şi cu sisteme pe bază de radar şi senzori. Sistemul Front Assist inclusiv funcţia City de frânare de urgenţă ş funcţia de monitorizare a pietonilor ajută la prevenirea accidentelor cu pietonii. Cele 4 camere video ale sistemului Area View arată ce anume se întâmplă în zona din apropierea SUV-ului. Sistemele Manoeuvre Assist şi Rear Traffic Alert oferă asistență când vizibilitatea este redusă şi avertizează în caz de pericole ascunse.

ŠKODA oferă şi alte sisteme de asistenţă importante, precum Adaptive Cruise Control (tempomat adaptiv), Lane Assist (menținere bandă), Blind Spot Detect (monitorizare unghi mort), Emergency Assist (asistenţă în cazuri de urgenţă medicală), Traffic Jam Assist (asistență în ambuteiaj) şi Traffic Sign Recognition (identificare indicatoare de circulație). Aici se adaugă şi detectorul de oboseală. Acest sistem monitorizează comportamentul şoferului şi îl avertizează în cazul în care detectează o conduită care trădează oboseala.

Euro NCAP este o asociaţie a ministerelor de transport europene, cluburilor auto şi federaţiilor companiilor de asigurări şi are sediul în Belgia. Asociația efectuează teste de impact cu modele auto actual. În urma acestora şi în baza sistemelor de siguranţă disponibile, asociația evaluează siguranţa respectivelor modele. Euro NCAP a fost înfiinţată în anul 1997. În perioada de început, asociația a evaluat doar testele de impact.  Acum, în evaluarea totală sunt incluse şi sistemele active de siguranţă.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Premiera nationala: cursATA. Titi Aur îți prezintă primul curs online de conducere defensivă

Academia Titi Aur a lansat, în premieră națională, cursul online de conducere defensivă, pe platforma www.cursata.ro (https://curs.titiaur.ro/cursata/), un curs specializat...

Închide