spot_img

279,5 km/h cu o motocicletă – 80 de ani de la recordul mondial de viteză al lui Ernst Henne

Ernst Henne, Bucharest Grand Prix 1937
Ernst Henne, Bucharest Grand Prix 1937

Ernst Jakob Henne a fost omul vitezei. Cariera lui de pilot este legată de BMW, reuşind unele din cele mai strălucitoare peformanţe ale mărcii în perioada interbelică, atât pe două, cât şi pe patru roţi. Pe 28 noiembrie, s-au aniversat 80 de ani de la unul din cele mai spectaculoase rezultate ale sale – după ce a îmbunătăţit constant performanţa timp de 7 ani, reuşea să stabilească un record absolut pentru motociclete cu o viteză medie de 279,5 km/h, un record care avea să reziste până în 1951, aproape 15 ani.

Născut în 1904, Ernst Henne a început ucenicia de mecanic în 1919. Pe 1 iulie 1923, aproape accidental, ia startul în prima lui cursă de motociclete, în Mühldorf, fără o pregătire prealabilă, dar reuşeşte să termine pe locul trei. În toamna anului 1925 participă la prima competiţie internaţională majoră – Monza Grand Prix, în clasa de 350 cmc, şi termină pe locul al şaselea.

După ce se afirmă în sportul pe două roţi, devine pilot oficial BMW şi din 1926 şi reprezentant oficial BMW Motorrad şi BMW Automobile. Prima victorie pentru compania bavareză o obţine pe 2 mai 1926, în „Karlsruher Wildparkrennen”. În acelaşi an a terminat pe prima poziţie în Eiffelrennen, pe Nürburgring, şi a câştigat şi cursa Campionatului German.

Sfârşitul anilor ’20 avea să îl afirme ca unul din cei mai de succes piloţi de motociclete, dovedind o versatilitate remarcabilă – de la curse de sprint, la anduranţă, de la competiţii pe asfalt, la curse pe macadam. În căutarea de noi provocări, s-a orientat către „Cursele internaţionale de 6 zile”, unde a contribuit la victoria Germaniei cu motociclete BMW trei ani consecutiv – 1933, 1934 şi 1935.

Dar una din performanţele sale cele mai importante este stabilirea recordului mondial de viteză pentru motociclete. Cu sprijinul oficial BMW, rezultatele au venit de la prima încercare. Pe 19 septembrie 1929,  pe o motocicletă cu un cadru construit chiar în atelierul lui Henne şi un motor de 750 cmc cu compresor mecanic, a stabilit 8 recorduri mondiale. Nu toate au putut fi recunoscute oficial, dar cel mai spectaculos intra în istorie: cu o viteză de peste 216 km/h, Ernst Henne devenea cel mai rapid motociclist din lume.

În lupta pentru a păstra recordul, Henne şi-a îmbunătăţit de mai multe ori viteza de-a lungul următorilor ani. În 1932, în Ungaria, a atins 246 km/h. În 1935, pe autostrada de lângă Frankfurt, a ajuns la 256 km/h. Un an mai târziu, într-o motocicletă cu carena închisă, care avea să îşi câştige supranumele de „Oul lui Henne”, ajungea la o viteză de 272 km/h.

Ernst Henne Land-Speed Records, 1937
Ernst Henne Land-Speed Records, 1937

Pe 28 noimebrie 1937, Henne avea să stabilească ulitmul record, unul care avea să rămână neschimbat vreme de aproape 15 ani, până în 1951. Viteaza medie omologată era de 279,5 km/h, iar la una din treceri reuşea chiar să depăşească 280 km/h.

Ernst Henne a participat şi în competiţii cu legendarul BMW 328. El a fost cel care obţină victorie la lansarea modelului pe circuit, în cursa Eifelrennen din 1936 pentru automobile cu motoare sub doi litri. Era o altă viteză medie record – de 101,5 km/h. Au urmat alte două victorii în curse internaţionale, în Grand Prix-ul Belgiei şi în prima ediţie internaţională a Marelui Premiu al oraşului Bucureşti, în 1937.

Ernst Henne Land-Speed Records 1937
Ernst Henne Land-Speed Records 1937

Acum, motocicleta cu carenă închisă, produsă chiar de Henne, este prezentată la loc de cinste în Muzeul BMW. Tot acolo, în camera dedicată victoriilor BMW 328, este şi trofeul obţinut la Bucureşti. BMW 328 avea să revină şi la următoarele ediţii ale Marelui Premiu din capitala României, în 1938 şi 1939, şi de fiecare dată avea să îşi adjudece cel puţin o victorie.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,310FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri