“auto24bv îşi schimbă părul, da năravul ba!!!”

| 15 martie 2011 | 2 Comments

Sub această zicală vom porni la un nou drum alături de dumneavoastră începând cu 1 Aprilie! Şi NU este o păcăleală!!! Ceea ce a pornit ca un hobby s-a dezvoltat încet, încet alături de dumneavoastră şi a crescut!

A venit vremea să mergem mai departe! Nu v-am pfăcut promisiuni nici la început şi nu vom face nici acum, însă îndemnaţi de mesajele dumneavoastră, de mâna de ajutor pe care foarte mulţi ne-au întins-o şi chiar şi de criticile primite, am hotărât să dezvoltăm proiectul nostru şi să-l extindem dincolo de graniţele Braşovului!

Cu siguranţă Braşovul, ca oraş în care ne desfăşurăm activitatea zi de zi, va rămâne un punct important pe ordinea priorităţilor noastre, însă cititorii noştrii, adunaţi din toate colţurile ţării ne obligă la mai mult!

Vom încerca, după cum vă spuneam încă de la începutul proiectului, şi ştim că vom şi reuşi, să venim în sprijinul tuturor iubitorilor lumii auto şi a motorsportului. Sportul nu înseamnă numai fotbal, iar fanii motorsportului vor putea găsi aici informaţii, imagini şi reacţii din toate ramurile acestuia.

De asemenea, vom încerca cu ajutorul dumneavoastră, şi prin dumneavoastră, să oferim informaţii şi imagini cât mai clare şi precise despre modelele noi sau vechi, pe patru sau pe două roţi, ce se lansează pe piaţa auto românească şi mondială!

Vă mulţumim!


Tags: , , , , , , , , ,

Category: Brasov, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Câmpulung Muscel, un loc atât de drag pentru Phoenix și Cătălin Ghigea

Pilotul Cătălin Cedric Ghigea și mașina sa de concurs, Alfa Romeo Alfetta GTV cu nume de cod Phoenix, mai au...

Închide